• Stingatoare autovehicule comerciale
  • Rafturi pentru autovehicule
  • Cutii plastic pentru autovehicule comerciale
  • Depozitare accesorii rafturi auto
  • Instalare accesorii rafturi pentru autovehicule comerciale
  • Preview echipare vehicul comercial

Esti interesat?

Cauti solutia perfecta?
021.231.77.97

Organizarea mașinii: Soluții simple pentru a-ți menține autoturismul ordonat

Probabil ești copleșit de cât de multe lucruri se pot aduna în timp în autovehicul, mai ales dacă folosești mașina în mai multe scopuri. Cănile de cafea, jucăriile copiilor, stratul protector pentru animalul de companie, ambalajele de mâncare, autorizațiile pentru mașină, servieta pentru lucru, scule, unelte și echipamente, sunt doar câteva dintre obiectele pe care le poți găsi într-o mașină atunci când aceasta servește tuturor nevoilor familiei.

 

Dar aceste lucruri pot să aglomereze interiorul autoturismului și, în consecință, să creeze o dezordine în care nu te mai regăsești. Dacă îți dorești să-ți menții întotdeauna mașina curată și ordonată, iată câteva soluții pentru organizarea autovehiculului.

  1. Fă o curățenie profundă în mașină

Primul pas spre organizarea mașinii este să cureți întreg interiorul. Asigură-te că ai la dispoziție o oră sau două pentru această activitate. Cu un set de saci menajeri la îndemână, poți să împarți obiectele din mașină în mai multe categorii: lucruri esențiale pe care le poți păstra și în casă, lucruri care trebuie neapărat aruncate la coșul de gunoi și lucruri care pot rămâne în mașină, cum ar fi:

  • Trusa de prim ajutor;

  • Manualul auto;

  • Un coș de gunoi de dimensiuni reduse pentru a strânge viitoarele ambalaje;

  • Adaptorul pentru alimentarea telefonului mobil (dacă este cazul);

  • Kit-ul de asistență rutieră de urgență;

  • Asigurarea auto sau asigurarea de viață pentru a preveni problemele din timpul accidentelor rutiere.

 

Atunci când faci o curățenie profundă în mașină, nu rata niciun spațiu care poate ascunde niște obiecte considerate pierdute. Uită-te sub bancheta din spate și sub scaunele din față, în portbagaj, în torpedou și în orice loc care permite acumularea obiectelor și murdăriei. Poți scoate scaunele auto și orice tip de organizator de pe spătarele scaunelor (dacă este cazul). Probabil, în acest moment, mașina ta arată exact ca atunci când era asamblată de producători.

 

Odată ce interiorul mașinii este complet gol (în limita posibilităților), aspiră și șterge toate suprafețele cu o lavetă din microfibră și dezinfectant. Scoate covorașele protectoare de pe podea, iar următoarea alegere ține de preferințe și nevoi: poți să le scuturi și să le speli sau să le schimbi cu un set de covorașe noi.

 

Dacă ai terminat curățenia din interiorul mașinii, a venit momentul să treci la următorul pas!

  1. Achiziționează un organizator care poate fi montat pe spătarul scaunelor

Acest tip de organizatoare sunt compacte, foarte practice și multifuncționale. Sunt ideale pentru obiectele de dimensiuni mici pe care ai decis să le păstrezi în interiorul mașinii. Organizatoarele pentru spătarele scaunelor vin în diferite forme și dimensiuni, în funcție de nevoile tale și ale familiei.

 

Dacă îți place să pleci în drumeții frecvent, acest organizator te poate ajuta să-ți păstrezi lucrurile esențiale într-un singur loc. Decât să cauți după sticla de apă pe sub scaunul auto, mai bine te asiguri că îți este la îndemână, adică în organizator. De exemplu, anumite organizatoare sunt echipate cu un spațiu termoizolat care menține băutura la temperatura dorită sau cu un buzunar practic pentru șervețele în cazul unor accidente care provoacă murdărie.

  1. Asigură-te că sculele și uneltele pentru mașină sunt în același loc

Obișnuiești să păstrezi în mașină unelte și echipamente necesare care să te ajute în cazul unor defecțiuni? Dar te întrebi deseori unde ai pus cheia franceză deși știi că se află pe undeva prin mașină? Atunci trebuie să te asiguri că și aceste elemente sunt ordonate și organizate astfel încât să le găsești fără probleme în cazul urgențelor.

 

Poți alege o cutie metalică pentru scule care să te ajute în organizarea acestora. Cutia poate fi achiziționată în diferite dimensiuni și cu mai multe compartimente mici, în cazul în care echipamentul de care ai nevoie este de dimensiuni reduse, cum ar fi: șuruburile, piulițele, cuiele etc. Desigur, poți alege și o cutie cu mai puține compartimente, dar mai mari, care este ideală pentru menținerea în ordine a șurubelnițelor, benzilor izolatoare, patente și alte obiecte de lucru necesare.

 

Dacă ai un atelier auto mobil, adică îți folosești mașina pentru a derula activități de service auto, poți lua în considerare utilizarea cutiilor de plastic și organizatoarelor pentru scule.

  1. Organizează pungile reutilizabile într-un recipient din portbagaj

Dacă de fiecare dată când mergi la cumpărături uiți să aduci o pungă sau o sacoșă cu tine și te trezești că iar cumperi una nouă, s-ar putea să ai nevoie de un recipient în care să păstrezi pungile reutilizabile. Poți așeza acest recipient în portbagaj, astfel încât să nu-ți ocupe spațiul din interiorul mașinii.

 

Avantajul utilizării unui recipient în care să ții pungile este acela că o să le ai la îndemână oricând mergi să faci cumpărături. Economisești bani prin faptul că nu mai trebuie să achiziționezi altă sacoșă, dar le ai organizate într-un singur spațiu.

  1. Păstrează obiectele mici în cutiuțe și carcase

Cablurile, adaptoarele, prinzătoarele de păr ale copiilor, monedele și orice alte elemente de dimensiuni reduse pot fi păstrate în diferite cutiuțe sau carcase pentru a fi la îndemână. Dacă acestea reprezintă lucrurile alese să fie păstrate în mașină, atunci trebuie să te asiguri că fiecare are cutiuța sa. Poți fi creativ și să notezi pe suprafața fiecărei carcase numele obiectelor care se găsesc înauntru. Astfel, dacă la un moment dat lucrurile se amestecă între ele și unele ajung în cutiuța care nu trebuie, vei știi unde să le reașezi.

  1. Păstrează toate documentele importante ale mașinii într-un dosar compartimentat de plastic

Există atât de multe documente legate de mașină pentru a ține evidența: actele de înregistrare, asigurarea auto, documentele de întreținere, informațiile legate de garanție, chitanțele de reparații și multe altele. Uneori este foarte ușor să le pierzi evidența, mai ales dacă nu sunt păstrate într-un loc special destinat lor. De aceea, poți folosi un dosar de plastic prevăzut cu șină sau cu un număr de compartimente în care să-ți păstrezi toate documentele necesare.

 

Acum că ai câteva soluții simple la dispoziție pentru a-ți organiza interiorul mașinii, a venit momentul să le pui în practică!

 

Soluționarea alternativă a litigiilor Soluționarea online a litigiilor

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteţi un vizitator uman şi pentru a preveni spam-ul automat la trimiteri.